„Mi-e dor de chelia lui Anghel, de o plimbare pe Talvai, de o bere la Carpaţi etc. ”

Interviu realizat de Cristian China-Birta în septembrie 2007.

George Moţoc este… George Moţoc. Nu ai altfel cum să îl descrii. Eventual doar în propriile lui cuvinte, acele cuvinte pe care şi le-a pus pe plăcuţa de la uşă pe vremuri: „Inginer-Radio DJ-Consultant Asigurări-Contabil-Ia şi nişte bere înainte să suni la uşă MOŢOC”. Un băimărean care a ajuns prin Canada şi pe care trecerea anilor şi străinătăţurile nu l-au schimbat deloc. Citiţi mai jos ce şi cum.

Cum îţi merge şi, mai ales, pe unde îţi merge că eşti dus de acasă de multă vreme? Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta cu ce te ocupi prin cele străinătăţuri?
Mulţam de întrebare! Îmi mere binie, cum s-ar zice pe acasă. În 2000 am zburat în Toronto şi acolo am rămas. La un an şi ceva după mine a ajuns şi soţia mea, Georgia, iar de un an jumate suntem trei, avem un băiat pe nume Santi. Mai ţii minte cum, pe vremuri, fiecare familie din bloc îşi punea o plăcuţă pe uşă, care etala nu numai numele, dar şi “rangul” social? Ai grija, tată, că nu intri în casă la vecinu’ Vasile, ci la Prof. Pop. Nu trimiţi copilu să ceară împrumut nişte pătrunjel de la tanti Mioara, ci de la doamna Dr. Ionescu! Noa, pe când eram încă burlac în Baia Mare, mă gândeam ce să scriu pe plăcuţa de la uşa garsonierei? Inginer Moţoc? Nu-i suficient, că-s inginer numa în acte. DJ? Nu, că se supară părinţii după atâţia ani de sponsorat copilu la facultate. În final comandasem o plăcuţă care era ditamai placa, ceva de genul “Inginer-Radio DJ-Consultant Asigurări-Contabil-Ia şi nişte bere înainte să suni la uşă MOŢOC.” Ca să revin la întrebare, relativ la ce fac aici ca să pun pită pe masă, e asemănător cu ce făceam acasă. O combinaţie în care îmi folosesc talentele de funcţionar şi amintirile de inginerie. Merg la servici dimineaţa la nouă şi ies de acolo la cinci.

Cât de departe e Maramureşul de Canada şi te rog să nu îmi citezi distanţa în kilometri sau mile că doar ştii foarte bine la ce mă refer?
Depaarte! Şi e foarte bine că e departe! Maramureşul e pentru mine Insula lui Robinson, e un pământ plin de sevă care are de toate pentru tine când îl populezi! Vezi ce uşor e să faci poezie când nu trebuie să circuli cu Dacia prin traficul de Baia Mare? Dar nu-mi retrag cuvintele. În vara lui 2006 am fost acasă şi un prieten ne-a dus la cabana „lui Dicu” de la Cavnic. Am halit nişte slană cu ceapă, am „uns-o” cu nişte pălincă, având Creasta Cocoşului în fundal… ce uşor e să fii fericit!

Ţii legătura cu maramureşenii de acasă? Sunt ceva maramureşeni prin zona ta canadiană?
Sunt emigrant de primă generaţie, aşa că nu fac nici eu excepţie: mă interesează tot ce se întâmplă acasă, şi ţin legătura cu câţiva prieteni care stau încă pe malul Săsarului. Am o prietenă în Bucureşti care se trage de peste deal şi un vechi prieten băimărean stabilit acum în Braşov. În Toronto şi suburbiile lui suntem câţiva! În afară de băimărenii care m-au ajutat să mă aşez la sosirea în Canada, am mai cunoscut un borşean, am un prieten care se trage din Lăschia şi mai ţinem legătura cu un oşan mândru. Noa, oşan nu-i totuna cu moroşan, da’i tot de’a nost! Ştefan Hruşcă locuieşte în zonă şi când nu e prin România mai trage câte-o cântare de sărbători.

De ce îţi este dor legat de Maramureş şi ce îţi lipseşte cel mai mult de acolo?
Mi-e dor de toate lucrurile bune şi am uitat toate cele rele! Greu de răspuns la întrebarea asta, dorul nu e palpabil, e greu de înghesuit pe o listă simplă („mi-e dor să pun cortul la Biserica Vacii, de chelia lui Anghel, de o plimbare pe Talvai, de o bere la Carpaţi etc…”). Pot însă sigur să îţi spun că îmi lipseşte umorul românesc. Fiul meu o să petreacă o grămadă de timp în România, cel puţin până să zică cum trebuie un banc cu Bula şi unu cu ardeleni. Chiar dacă nu m-ai întrebat, ţi-oi zice şi ce nu îmi lipseşte: poluarea din Baie, maşinile din faţa cărora trebuie să te fereşti pe trotuarul plin de gropi, rata la care se moare de inimă şi se face AVC în Maramureş… Şi chestii din astea le vede unu care se întoarce din Canada.

Ştiu ceva canadienii despre România? Că să te întreb de Maramureş e cam prea tras de păr…
Toţi canadienii din jurul meu ştiu mai bine decât tine cum e vremea la Baia Mare, heheeeee! I-am educat cu pasiune şi palincă. I-am pus să semneze înainte să bea, stai liniştit… La fel ca mine fac şi cei câţiva maramureşeni pe care îi ştiu aici şi probabil toţi românii când li se oferă ocazia să vorbească despre acasă. Am adus de la libraria de lângă Şcoala 6 câteva albume turistice cu Maramureş, deci canadienii mei ştiu şi altceva decât ‚Nadia Comaneci la Montreal’, ‚Dracula’ şi ‚Ceauşescu’. De la chioşcul de ziare de la Albina am adus şi 2-3 numere din Playboy-ul românesc, pentru că – ştie tot canadianul – româncele sunt cele mai frumoase femei din lume. Nu mi-au înapoiat nici o revista, pierderea mea! Dacă lărgim poza, alta-i situaţia… România a fost ultima oară la ştirile canadiene când l-au suspendat pe Băsescu şi înainte de aia la gripa aviară. Pot să-ţi mai spun ca la radio în Toronto s-a dat în draci „Numa, numa, numa iei” şi cam aici se termină cu brandul România, după cum vad eu lucrurile. Sper să fie alţii care să mă contrazică, dar turişti canadieni nu prea cred ca pupă România încă.

Cum mai stai cu muzica? Sper că anii şi banii să nu te fi îndepărtat de un Pink Floyd sau un Jethro Tull…
E bine cu muzicaaaa… Anul trecut l-am văzut pe Roger Waters în turneul „Dark Side of the Moon”, am fost şi la reunirea Croby Stills Nash & Young, iar vara asta l-am vazut pe Philip Glass care a avut o premieră mondială la Toronto. La 6 ore de Toronto e Montreal, cu un festival anual de jazz de care ştie toată lumea. Unul din foştii mei şefi fuma chiştoace de marijuana la concerte Led Zeppelin prin 1975, altul a împlinit 17 ani în faţa scenei la Woodstock, deci am şi cu cine povesti. Din când în când mă întâlnesc cu Geddy Lee, ne cumpărăm berea sâmbâtă dimineaţa de la aceeaşi alimentară. Am avut ocazia să dau mâna şi cu colegul lui de la Rush, Alex Lifeson, la clubul de funk pe care Alex îl are în Toronto. Pe de altă parte văd ca nu e rău nici acasă. Îmi place ce se întâmplă la Gărâna, am vazut un afiş tare la Stufstock 2007, Paco de Lucia la Satu Mare, Boney M la Baia Mare? Ăştia-s bătuţi în cap, măi? He, he, he… Alta chestie cu muzica. Cât a stat în Barcelona, Georgia asculta un post de radio de muzica dance, Flaix FM îi zice. O bună perioadă am plănuit să ne întoarcem în România şi să umplem golul ăsta pe piaţa radio de acasă. Până la urmă văd ca recent s-a lansat reţeaua One FM, cu prima emisie făcută de la Constanţa. Mă bucur că şi alţii au avut ideea asta şi mai ales că au dus-o la capăt în România.

În final, să îţi spun că am vrut să fac un magazin de muzică românească pe internet, în special pentru piaţa americană. Să poată cumpăra românul muzică în format mp3 de pe websiteul meu, cu carte de credit, aşa cum face şi cu muzica străină de pe iTunes sau Napster. Asta era acum 2 ani, când încă nu explodase piaţa cu magazine digitale. Au urmat vreo 2 luni în care am contactat marii producători de muzică din România. Raspunsurile lor, crede-mă, sunt studii de caz despre situaţia actuală a României, nu numai a industriei muzicale. Când le recitesc emailurile, îmi vine să-mi smulg unghiile cu furculiţa! Nu cumva să facă unu din Canada asta, lasă că facem noi şi luam toţi banii! Nu au făcut-o nici acum. Da, există un magazin de muzică romanească în format digital pe internet, dar din America sau Canada nu poţi plăti prin credit card, deci nu ştiu cine dracu cumpără de la ăştia prin SMS, la preţuri de SUA! Rezultatul? Toţi românii din SUA şi Canada continuă să piratizeze cele citeva CD-uri aduse de acasă de câteva ori pe an.

Cât de des reuşeşti să ajungi acasă? Sau la tine „acasă” e acum Canada?
Am părinţi şi sora acasă, deci încerc să ajung măcar tot la 2 ani… tristă poveste emigraţia! În 2003 am fost cu Georgia la Miami Beach, să ne plimbăm şi noi pe floastăru’ ăla din filme. Vreau să-ţi spun că imediat ce dai colţu la floastăr, te întâmpină drogaţi şi vânzătorii de droguri, prostituate şi peştii lor agresivi, în fine, ne-am speriat binişor. Ajunşi înapoi pe aeroportul din Toronto, ne-am uitat unul la altul şi ne-am zis “ce bine-i acasă”! Da, Canada e acasă pentru noi, am prins şi aici rădăcini.

Transmite ceva celor de acasă
Fraţi români, în numele celor alungaţi din propria lor ţară de Ceauşescu şi Iliescu, vă rog mult mai schimbaţi şi voi rima la preşedinte! Noroc bun.