Monday, July 24, 2017 Abonare la știri Comentarii

Beach Handball la Baia Mare pe 20 și 21 august

Distracție. Spectacol. Atmosferă incendiară. Fair-play. Acestea sunt doar câteva cuvinte prin care poate fi descris “Beach Handball-ul”. Cu o istorie care datează de peste 20 ani și numeroase campionate organizate în toată lumea, acest sport și-a făcut intrarea și în Europa în anul 2000 când a fost organizat primul campionat european de Beach Handball în Gaeta, Italia. De atunci a avut loc o explozie a acestui sport în toată Europa, iar acum ajunge și la Baia Mare.

Ce aduce nou Beach Handball-ul?
Beach Handball-ul este un sport care se remarcă atât prin energia jucătorilor și piruete spectaculoase, dar mai ales prin atmosfera relaxată datorată modului în care se desfășoară – pe plajă, sub soarele fierbinte, întimp ce muzica răsună în boxe.

Beach Handball la Baia Mare
În perioada 20-21 AUG’16 handbalul aduce marea la munte pentru Ediția cu Nr. 1 a “Baia Mare Beach Handball Challenge”. Două zile pline de distracție, voie bună, handbal pe plajă, piruete spectaculoase, soare din abundență, în care cuvantul cheie va fi “Fair-play” – principiul care stă la baza beach handball-ului.

Cui se adresează evenimentul?
Competiția se adresează iubitorilor de handbal – amatori sau profesioniști – din toată țara, cu vârste începând cu 16 ani și va avea două categorii: feminin și masculin.
De asemenea sunt așteptați în număr cât mai mare spectatori, suporteri, amatori de show sportiv și de relaxare. Singura cerință obligatorie este distracția. Te menții în formă în timp ce te distrezi cu prietenii pe plajă.

Condițiile de validare ale echipelor înscrise în competiție:
1. Completarea formularului de inscriere disponibil pe pagina oficială a evenimentului: www.facebook.com/BaiaMareBeachHandball
2. Echipa să fie alcătuită din 6-8 membrii cu vârsta minimă 16 ani.
3. Achitarea taxei de 20lei/membru.

De unde a pornit ideea evenimentului?
“Vinovatul” pentru acest eveniment este Tudor Marta – campion, câștigător al Cupei României și a Supercupei cu HCM MINAUR în 2014-2015.
Născut într-o familie de handbaliști, Tudor a descoperit pasiunea pentru handbal de la o vârstă fragedă, demonstrându-și abilitățile de handbalist în cei 17 ani de când practică acest sport. Începând de la junioratul în cadrul CS MARTA și ulterior evoluând în cadrul echipeilor U Transilvania – Cluj și CS Caras Severin, Tudor Marta a avut un parcurs frumos în handbalul românesc, în ultimii 2 ani reprezentând cu mândrie orașul natal.

“Deși la nivel internațional, Beach Handball-ul este foarte cunoscut, în România este un concept nou, iar organizarea unui astfel de eveniment este o provocare personală pentru mine. De aceea anul acesta mi-am propus ca împreună cu Asociația DEIS și cu o echipa de voluntari să organizăm un eveniment care să rămână întipărit în mintea și inimile băimărenilor – cei mai mari fani ai handbalului – și de ce nu, să facem din acest eveniment o tradiție anuală.” Tudor Marta.

Pentru detalii suplimentare Tudor Marta îți stă la dispoziție la numărul de telefon 0740 306 688 sau pe email martatudormihai@yahoo.com.

Scrie un comenatariu

Scrie-ți părerea...
și dacă dorești și o poză lângă comentariul tău, setează-ți un gravatar!