ăsta e afișul pentru expoziția de desene care fac picioare…

De ce e ”Martisorul viu”  o colectie de poveste?

Foarte simplu…29 dintre cele mai reusite desene făcute de mine vor fi purtate de colegii mei din grupa mare de la Gradinita  Step-by-Step, în cadrul unei defilari de ”moda”găzduită de Târgul de mărțișoare 2011. (mărturisesc, singura intersecție cu moda este Ovi POP, cel ce a realizat design-ul tricourilor imprimate, în rest n-am pretenții fashioniste).

Majoritatea lucrarilor sunt inspirate de  povestile copilariei: Alba ca zapada, Rapunzel, Sinbad marinarul, Hansel si gretel, Frumoasa din padurea adormita..Doar nu v-ați imaginat că mi se citesc  pasaje din Kant sau Dostoievski la vârsta asta! cmooon! sunt doar un copil de 6 aniu(fără  un pic..).

Sunt pasionat de desen dintotdeauna iar lucrările imprimate pe colecția de tricouri frumu de poveste au mai puțin de un an vechime (cele mai multe au fost realizate la adăpost de soarele arzător al Italiei, pe la ceasurile amiezii, în curtea unchiului Dodo – stabilit în Abruzzo, la care mi-am petrecut o parte din vacanța de vară).

Ideea de ”mărțișoare vii” aparține artistului plastic  Ileana Danci Horoba (care este, pentru al treilea an consecutiv, și organizator al Târgului de Mărțișoare băimărean). Ileana mă admiră cam mult și zice despre mine că-s meseriaș…

29 de piese ? ce număr curios! de unde  și până unde??

Colecția conține 29 de piese vestimentare pentru că atâția sunt la număr grădinarii alături de care mă distrez zi de zi descifrând tainele lumii

Mai multe detalii despre chestiile pe care le fac le găsiți aici http://markusatwork.wordpress.com/ iar date referitoare la dinamica celor două evenimente  care converg (lansarea colecției de tricouri frumu de poveste și târgul de mărțișoare autentice), pregătiri și alte asemenea pe facebook pe tricouri frumu de poveste si/ tirgul de martisoare.

Vă aștept, da?

Markus

L-am cunoscut personal, acum câteva luni. Nu știam nimic despre el, doar că e un câine (defapt o cățea, în adevăratul sens al cuvântului) foarte deștept și afectuos. De obicei se dădea drept câinele unui cuplu ce se plimba prin parc și o ținea cu filmul lui până acasă la tine. În schimb nu vroia nimic, nici mâncare.

Vă scriu despre el, fiindcă știu că îl cunoașteți. Am început să-i dăm nume: Colț (alb), Fram (ursul polar), Biggy (că era mic), Fulg(a) (că ne-am împrietenit abia iarna). Cu timpul mi-am dat seama că tot orașul îl știe și că are defapt zeci de nume. Toată lumea care-l zărea pe stradă striga „Uite-l!” Cred că îl chema Cuțu. Și tare-i place să se dea în spectacol.

După cum am scris ieri pe blogul personal, mi-au luat 4 zile să fac articolul ăsta. În două zile nu l-am găsit, în a treia zi l-am găsit dar nu aveam baterie la telefon și într-un final spre seară am reușit minunea, iar azi, uite-mă scriind despre el. E treabă de Paparazii! E mai greu cu mica noastră vedetă decât cu Lady Gaga. Măcar aia are un program bine stabilit, și nu se mișcă în poze. Am ales să-i spunem acestui mic câine, Lady HamHam.

Ia spuneți, îl cunoașteți ? Voi ce amintiri aveți cu el ?!

poetul meu preferat e vasile morar.

un cvasi anonim care abia ce-a înșfăcat premiul cel mare la festivalul internațional de poezie de la uzdin pe 2010.la fel ca mircea dinescu, adrian păunescu, leonida lari si alții..

morar are carne multă-n poezia lui. păsărici, prune, borangic, sânge, lampă cu gaz .țâțe, amor-tiptil. pasiune.

când conversează, morar are texte gen ”damn I m good!” și- o spune cu atâta nonșalanță de-ți vine să-l pupi (pentru că,culmea, are dreptate, și e atât de candid când o spune de nu-i drept!)

morar n-are bani și nici n-o să se îmbogățească din cărțile scrise de el da dacă-i nevoie zice c-o să vândă și-un tractor și rațele din curtea lui prăfoasă din chelința. morar scrie cu creionu și are mereu la el o agendă-n care fircălește poeme de amor pentru dumnezeu și femei- sau poate e totuna…cine știe?! morar nu știe să-și folosească telefonul mobil dar când îl sun îmi spune cu-o duioșie oarecum paternă : ”aaaaanaamaaria, știam că tu ești. am simțit!”

morar-poetul a  moștenit ceva pădure și s-a gândit să se retragă acolo la bătrânețe. singur. are și-un plan: va ține legătura prin telefon  cu popa din sat ca să fie sigur că nu se-mpute dacă moare subit.

a eșuat ca agricultor, politică nu mai face deși e țărănist din moși-strămoși. cât a fost diriginte de poștă la țară a mâncat,cred, numai depeșe de amor pe pită. acum pensia-i vine – și e numa bună ca să finanțeze  setea de cultură pe care și-o astâmpără la ”academia ojete”; nevasta-și vede mai departe de treabă în bătătura casei și bombăne; fecioru i-o ajuns primar în ulmeni.

morar nu se poate opri din scris și mă tem că nu e bine. nu e bine pentru eminescu zic…

cu vasile morar am făcut un interviu mișto care va fi difuzat joi 5 august, de la 21.30 pe emaramures tv(inclusiv online pe www.emaramures.ro)

M-am gândit mult la Ioana cea jucăușă…

Lumea trece pe lângă ea pe stradă și vede o tânără ca oricare alta.

Singura diferență vizibilă dintre ea și restu lumii e că Ioana Matei își permite să se îmbrace din când în când ca un extraterestru: poartă bonete potrivite pentru personajele lui Charles Dickens, blugi pe sub rochie, balerini bizari..E, deci, ușor atipică  pentru orașul muncitoresc în care a crescut…

Vorba artistei: în Baia Mare chiar dacă ar ști lumea că ea lucrează pentru creatorii de modă autohtoni și că multe din bijuteriile sau accesoriile care completează colecții valoroase au fost gândite și meșterite chiar de ea, asta n-ar însemna mare lucru pentru trecător..

S-a născut în Bistrita, a crescut în Baia Mare şi s-a şcolit în Bucureşti la Universitatea Naţională de Artă, specializarea grafică.

Lucrează la Teatrul băimărean, e scenarist.

Dar iubește bijuteriile. Iar asta se vede în ceea ce face: adică în bijuteriile de autor semnate Ioana Matei.
A început cu mărunţişuri , cu obiecte desfăcute, regândite, reconstruite.

Apoi a trecut la bijuterii fantezie iar mai târziu a început să facă bijuterie unicat

Se joacă cu materialele, învață sa prelucreze formele pana se aseamană cu ideile, gândește şi construiește colecţii, creează bijuterie-concept.

Ioana e atât de iscusită în construcția de podoabe încât ea singură-singurică face uneori până la 80% din piese, doar cu mâinile ei, fără niciun ajutor.. și asta se vede : are niște burice trudite, unghii scurte de femeie harnică, colecții pline de ”carne” iar piesele ei par vii. Jur !

La fel de harnică e și bunica Ioanei, care la 73 de ani, o ajută pe nepoată să pună la punct colecții care necesită acea parte de hand-made pe care azi  a căzut în desuet: goblen, mileu..Și surpriză !(fără andreea marin bănică dragilor, vă rog..) chiar și ioana mai ia croșeta și o închinge, apoi ia fierăstrăul și nu m-aș mira nici dacă ar lua târnăcopul  să caute un loc cu cel mai bun caolin pentru brizbrizurile pe care le coace la cuptor în locul banalelor tarte cu fructe..

Dintre lucrurile care o fac fericită, la care vizează, pe care și le dorește, pentru care economisește(pentu rasta nu bag mâna în foc dar sună foarte  pământean) a menționat două : bijuterii făcute de alții și care îi par tare frumoase. Și scule. Multe scule performante și bune cu care să lucreze bine și frumos, la rândul ei.

Acum lucrează la o colecție pentru designerul băimărean Andra Clițan.  Se va numi back to the roots. Înseamnă întoarcerea spre rădăcini și piesele sunt din lemn. O parte din artefacte  sunt elemente de pian. Nu cântă decât dacă întâlnesc sufletul potrivit care să le înțeleagă frumusețea…

Asta cred eu..

Bijuteriile Ioanei Matei sunt frumoase. Ca șie ea.

anca maramureșeanca a ales o destinație turistică ciudată anul acesta :antarctica.

după cum am observat în fotografiile ei postate pe facebook, anca s-a și îmbăiat în apele reci ale oceanului. alături de pinguini.

mdea…așa cum se vede și din figura alăturată,  voi avea norocul să vorbesc cu o fată care ține steagul sus. și la propriu și la figurat.

în zilele ce urmează am să fac un interviu pentru emaramures tv și mă întreb ce ați întreba-o voi..

bravo donșoara!!chapeau!

Vorbesc într-o doară cu Adi Mic, fost coleg de presă, actualmente patron de școală de șoferi în Statele Unite. și-mi spune că fu de curând la raliul new yorkului unde a făcut pe P-R-istu (chief media adicătelea), asigurând  promovarea evenimentului și relația cu presa; plus că a deținut în exclusivitate dreptul e realizare a documentarelor despre vrum-vrum….

(El e operator de felul lui, și-mi aduc aminte cum în toamnă lui 2009, prin preajma Haloween-ului, se pregătea să invadeze teritoriul de la Sleepy Hollow- cimitirul în care s-a filmat producția cinematografică omonimă -în care a jucat văr-mio, Johnny Depp; ba mai mult Adi se oferea să îmi pună la dispoziție imaginile via FTP ca să le folosesc ,de-oi vrea, la o televiziune locală la care făceam matinalu p-atunci. Mare om, mare caracter, zău așa!!)

Din una-intr-alta descopăr că nu e singurul moroșan care s-a aflat pe-acolo în treabă- că mai e si Marcel Ciascai, tot fost presar băimărean  (doar un pic mai urât ca o stewardesă), pasionat masiv de mașini și tot ce ține de acest domeniu, care a fost un soi de arbitru al raliului- steward zic ei…

Mai multe detalii despre cei doi nebunatici veți afla în curând pentru că mi-am propus să îi descos pe cei doi băimăreni cu care acu multă vreme mi-am frecat copios coatele jerpelite de birourile sărăcăcioase ale televiziunilor cinemar și TL+..

(model: Simina Bizău)

Flash-back. O fată din Ieud, Maramureș stă cu vacile pe pășune. Și nu se plictisește: cu mânuțele ei mici și harnice modelează figurine de lut. Habar n-are ce-i aia ceramică.. Peste câțiva ani își ia lumea-n cap- supărându-și rău părinții care-s țărani cu mult  simț practic, nu pricep ce-i aia artă și mai ales cum poate aduce bani – și pleacă la oraș.S ă dea examen de admitere la Liceul de Artă. De-aci drumul ei intra-n linie dreapta…

O Cosânzeană fără bijuterii. De n-ar avea un nume deja i-aș spune Ileana Cosânzeana. Iubește bijuteriile dar nu poartă niciuna. Le face ca  nimeni alta și din mâinile ei ies adevărate minuni. O cheamă Ileana Danci Horoba, și este profesor. Un om de ispravă care meșterește cele mai frumoase podoabe  din ceramică și porțelan.

Zborul din cuib: Ileana n-a mai fost niciodată în Baie*. După aproape 5 km de mers pe jos către stația de autobuz își amintește: n-are bani în jeb! Nu-i bai! Se întoarce-acas, dar autobuzu-i dus… A doua zi face pe jos fix 5 km pân la rată*. Are noroc- prinde chiar ultima zi de admitere și ia examenul cu brio. Și note foarte bune mai ales la probele practice. E lucru mare: se bate cu copii școliți, de la oraș, cu pregătire bună..Lasă în urmă părinții supărați: era sortită să devină doctoriță sau avocat.

O bijuterie de ceramist. Ileana  este ceramist licențiat, artist plastic. Iubește bijuteriile și este pasionată de tot ce înseamnă creația de podoabe (de la idee și schiță, la arderea-n cuptor, pictură, asamblare, finisaj). Le face de la A la Z ca  nimeni alta și din mâinile ei pricepute ies adevăratele minuni.

Primele podoabe din resturile pământești ale unui computer și ale unei mașini se scris mecanice. Ileana a fost fascinată de ciudățeniile scoase de fratele ei din vintrele calcualtorului pe care aceasta îl repara la un moment dat: sârmă lucioasă și subțire de cupru, spirale minunate, șuruburi, diverse piese nemaivăzute -  ciudate toate pentru-o fată.. Imaginația  s-a pus în mișcare și  apoi a început să proceseze..O altă vechitură care  i-a stimulat apetitul pentru creația de bijuterii ciudate a fost o veche mașină de scris scoasă la iveală la demolarea casei bunicilor – o bogăție inestimabilă pentru Ileana cea cu idei năstrușnice..

Își pune sufletul în fiecare creație unicat... Ileana Danci Horoba  se desparte greu de ceea ce creează. Ea face doar bijuterii unicat, rare. Fiecare piesă are povestea ei. Fiecare colecție  are un fir epic. Ultima colecție la care mai lucrează în timp ce scriu acum este moșită de 7 luni. Tema de inspirație este natura…Sâmburii-n special îi plac.

A-mpodoboit cu 60 de coliere o singură femeie. Ileana a făcut o colecție exclusivă pentru o clujeancă. Femeia  căuta de-o viață-ntreagă pe cineva care să-i facă bijuterii pe placul ei. Și a ales-o pe Ileana..  O săptămână doar a sortat mărgelele, bucățile de argint, pietrele rare. Apoi s-a pus pe treabă…

O pereche de cercei se plimbă nesupravegheată prin București. Și ca ei, zeci… O surpriză plăcută a venit într-o bună zi în studenție, de la o colegă- tot studentă- care a reperat o pereche de cercei ce poartă amprenta Ilenei. Colega stă la semafor în Piața Romană, alături de-o femeie obișnuită ce poartă cercei neobișnuiți. Frumoși, unici. Sunt creați de Ileana…Ileana află prin telefon vestea și este surprinsă…

Creația de bijuterie de artă e o alegere, un destin nu un moft. Tânăra artistă  privește cu seriozitate treaba de care s-a apucat. Bijuteriile au o putere magică: ne pot scoate din anonimat, pot spune multe despre noi.. Din păcate nu le lăsăm noi să povestească despre toate acestea – spiritul de turmă o fi de vină? Sărăcia?? Nu știm…Femeile din România se pare că se tem să se exprime. Iubesc platicul, banalitatea, rutina. Nu vor să rupă rândul, să fie speciale..Asta e concluzia tristă pe care o trag împreună cu Ileana Cosânzeana Horoba.

Și-apoi ea își vede de viața ei de profesor care-aleargă între 2-3 școli pentru un salariu ridicol și eu de-a mea…

Ileana face cele mai frumoase bijuterii din lume. Aș vrea să le port pe toate..

__________________

* Baie - Baia Mare – reședința de județ

* rată – cursă pentru transportul în comun, autobuz, autocar(cine nu-i mulțumit să cosnulte dexonline.ro)

* tașcă – geantă

Emanuil Rednic este un maramureşean care locuieşte de ceva ani în Bucureşti. L-am găsit prima data pe FaceBook, când am văzut că scria despre participarea la un maraton. Aşa că l-am abordat pentru un scurt interviu, în exclusivitate pentru maramureseni.ro.

maramureseni.ro: Pentru inceput, spune-ne cate ceva despre tine. Despre ce face acum morosanul din tine.
Emanuil Rednic: Sunt 3 in 1: doctorand la ASE, anul 3, la buget, sper ca anul asta sa devin doctor in informatica economica, antrenor de fitness-indoor cycling la Worldclass si consultant la o firma de software. Sunt de 10 ani in Capitala, pe care vreau sa o cuceresc pentru ca m-a adus la 120 plus kg, am simtit ca m-a invins. Dar acum, de cand alerg maratoane, parca vreau sa o inving. E payback time, sa zic asa.

Spune-ne un pic despre maratoanele la care participi. Pentru ca asa te-am si cunoscut, pe FaceBook, povestind despre alergare
Am fost in 2008 la prima editie a maratonului romanesc, aveam 112 kg si am facut cursa de 21 km. A fost o nebunie, toata lumea mi-a zis asa. Am scos un timp nu f bun, 2h 55, dar a fost cursa cu cea mai mare doza de agonie, aveam impresia la final ca alerg pe ceva pufos. Dar si cand am terminat… ma dureau toate, dar aveam o satisfactie: eeusisem sa fac ce nimeni nu-mi dadea nicio sansa, satisfactia asta te face sa treci peste orice. Mai apoi, in 2009,  am trecut la 42 km, tot la Maratonul Romaniei, a doua editie. Chiar a fost foarte bine ca a plouat, mie-mi place pe frig sa alerg. A fost greu si acolo, dar am reusit sa termin in 5h 26. Si maratonul de la Paris a fost cel mai greu, a fost si f f f f cald, peste 18 grade, eram si racit, inca sunt, trageam de corp sa nu renuntz si am reusit…

Pai esti morosan, nu se facea sa te dai batut Tii legatura cu alti maramureseni prin Bucuresti? Va mai intalniti?
Pai e grupul ala de pe FaceBook cu baimareni in capitala si trebuie sa ne intalnim in saptamana care urmeaza. Tot o stresez pe Monica Ghiurco sa ma aduca la tvr, dar nika. Mi se pare ca daca tac cu povestea mea e cea mai mare minciuna pe care o fac. Acum cand sunt atatia sacali care vand tot felu de pilule, creme, tratamente doar sa fure sperante… Solutia e in fiecare dintre noi, dar suntem comozi sa o cautam, lasam pe altii sa hotarasca ce e bine pentru noi. Si cine stie ce-l mai bine ce e bine pentru mine? Doar eu!

Cat de des ajungi pe acasa prin Maramures? Sau mai consideri Maramuresul “acasa”?
Intotdeauna MM e acasa, am scris si pe blog ca acolo imi reincarc bateriile, in Maramuresul istoric, am bunici de acolo. Dar peste tot de fapte acasa. Sunt din Baia Mare, sa zic asa, cu buletinu’.

Cum ti se pare ideea maramureseni.ro? Si ce parere ai daca iti facem propunerea de a mai scrie din cand in cand aici despre experientele tale de morosan… capitalist?
Ideea e faina si accept cu cea mai mare placere. Doar suntem din aceasi zona si daca noi nu ne ajutam, cum sa ne ajute strainii?

Vroiam sa te rog sa spui cum crezi ca am putea ajuta noi cu maramureseni.ro cauza Maramuresului si a maramuresenilor?
De exemplu: avem nevoie de bani pentru o chestie: renovare de ceva obiectiv turistic, pentru o constructie, pentru a ajuta pe cineva. Si lumea nu prea scoate bani. Dar daca as veni si as zice “eu alerg pentru respectiva chestie, sustineti cauza”, asa oamenii au si ceva palpabil pe langa obiectivul pe care-l urmarim noi. Vad ca alerga cineva si devin mai sensibili si darnici pentru cauza respectiva. Eu devin doar un buffer si un catalizator, pentru cauza respectiva. Plus daca e o chestie din Maramures si mai usor putem sublinia asta: un morosan alearga pentru “…”. Charity running, englezii au lansat termenu asta. Eu nu am nevoie de cat de acoperirea cheltuielilor de logistica si echipament pt maraton, restu e pentru cauza.

Foarte bune sugestiile, multumim. Transmite un mesaj tuturor maramuresenilor care citesc acest interviu. Un sfat de viata, cum ar veni
E motto meu: Începe prin a face ceea ce este necesar, apoi a face ceea ce este posibil; şi deodată ajungi să faci imposibilul – Sf Francisc de Asisi.

Multumim mult pentru raspunsuri si iti uram sa castigi cat mai multe maratoane ca sa avem si noi maramuresenii cu ce ne mandri
Si eu multumesc si tre sa bagam tare, avem atatea de facu!

Am pipăit țăranul magic și vă spun: faceți și voi la fel(da iute!!) țărani de la oraș, că specia asta – din care vă trageți- e pe cale de dispariție..

Gavrilă Hotico a lu Herenta din Ieud a lucrat deja mai mult de-o jumătate de veac și nu are de gând să se oprească. Chiar acum urcă pe schele sprintar ca un pusti, ia barda, isi conduce echipa, bate un cui, ridică o biserică de lemn..țac-pac! La 73 nu poarta ochelari și se laudă că nu a fost bolnav niciodata.

De mic iubește lemnul : îl face troiță, biserică, șindrilă, poartă maramureșeană.

Pe lângă sculele lemnarului, meșterul Hotico se mai folosește de dragoste ca să facă ceea ce face mai bine ca nimeni altul. Dragostea de meserie trece cu forța unui râu de munte prin familia sa: moșu-său a fost primul din neam ce-a apucat calea lemnăritului, a urmat apoi tatăl (țăran-poet despre care se spune că avea întotdeauna și un creion în jeb și care oprea și boii-n jug dacă-i venea să scrie) iar acum meșterul care a dat mai departe  taina meseriei fiilor săi- patru la număr. Treaba de restaurator și-o face cu maximă seriozitate: nu folosește decât sculele tradiționale ale lemnarului: barda, cuțitul, dalta. Niciodată altceva…

Nu mi-o plăcut în veci cartea, am vrut numai să lucrez în lemn ca tatăl meu și bunicul.

Poate ridica o biserică tradițională de lemn din temelie, singur. Cu palmele goale dacă e nevoie. A lu Herenta nu folosește AUTOCAD-ul, ci doar creionul ca și tatăl său.. Doar că nu scrie poezii, el face planuri de  construcție. N-a absolvit nicio școală de arhitectură. Abia a terminat liceul, la 45 de ani. Mărturisește că ”Un coleg  a fost în locul meu  la examene, trăgea țara de mine să  mă vadă absolvent, să-mi poată clarifica situația de om serios cu carte de muncă, să mă treacă restaurator de monumente istorice”.

Gavrilă HOTICO are o memorie formidabilă: știe exact câți metri cubi de lemn au intrat în cutare sau cutare lucrare; că a pus 32.000 de bucăți de șindrilă pe acoperișul bisericii de la mănăstirea Rohița; unde și când a dus o biserică de lemn; cu cine a lucrat și-n ce an… Chiar și noaptea de-l scoli să-l întrebi unul din aceste lucruri meșterul știe ce și cum. Caietele sale de meșter și șef de șantier (ținea câte unul mai mare sau mic, după cum îi era lucrarea-ncredințată) sunt puse bine și consemnează  toate detaliile din 100 de șantiere unde au fost ridicate sau restaurate bisericuțe de lemn. Documentele meșterului sunt la mare preț iar muzeografii îl curtează acum ca să le vadă băgate-n patrimoniu. Da le-ar lua pe pricnipiul românesc” hai domnu Hotico, fiți de gașcă și donați-le că muzeu n-are bani bla bla bla bla..”

Cu sau fără carte, meșterul nu a dat niciodată greș ca specialist: schițele sale, edificiile ridicate de el au primit aviz de la cei mai exigenți arhitecți, întotdeauna.

A ridicat o biserica de lemn la americani si una in Venezuela

Meșterul a trecut oceanul cu bisericile sale cu tot. La pachet, astea din urmă…A proiectat și construit biserici autentice de lemn pe tărâmul făgăduinței, și povestește despre asta cu simplitatea unui meseriaș onest. Și cu multă modestie… (Ba a mai și trimis proiecte prin California, pe ici, pe acolo, sătul să tot plece departe, printre străini. Apropo, niciodată nu ar fi schimbat țara, nici dacă i s-ar fi dat greutatea lui în aur.) Veneau oamenii și pupau biserica.

Ce ți-e Washingtonul ce ți-e Ieud-deal?? Cu mândrie spune că a îmbrăcat straiele tradiționale și la Casa Albă: izmene, cămeșă și laibăr – așa cum e portu-n Ieud. ”La fel am fo-mbrăcat și la nunta mea, că mnie nu-mi plac straiele de domn.”

Căsnicie lungă și fericită.

Hotico stă cam puțin pe-acas. Mai răruț e mai drăguț, spun moroșenii. Și zic bine: s-a înțeles mereu perfect cu consoarta, care i-a dăruit 4 feciori și-o fată. Se știau din copilărie povestește meșterul, ea stătea-n vecini. A curtat-o 4-5 ani, apoi i-a spus pragmatic” Mnoa, fată, io nu las meseria me și n-oi pre fi p-acasă; die crezi c-a fi bine așa ne luam, de nu Dumniezo-ți deie sănătatie”.

S-au luat.

Fericire. Tur și retur

Vrea sa isi mai vada bisericile  o dată, sa faca un tur prin România si lume, ăsta e singurul lucru pe care și-l mai dorește acum meseriașul Hotico. În rest e mulțumit: lasă ceva în urmă; dă o meserie mai departe celor din neamul lui și altor 100 de ucenici ce i-au trecut prin mână; a făcut ceva și se vede.

Găvrilă Hotico a lu Herenta din Ieud a descoperit calea spre fericire: ”roagă-te și lucră” așa cum scrie și pe crucea de lemn din 1904 de la mănăstirea Rohița, acolo unde  ridică-n ultimii 6 ani tradiția la rang de artă. (aproape că mă duce cu gându la  max weber și protestanții care îl lăudau pe dumnezeu muncind. că orotdocșiii..pfui ui ui câte sărbători odihnitoare au! )  )

mnoa, io cam atât am avut de zis.

P.S.materialu apare și pe emaramures.ro. nu fac reclamă da mi se pare onest de consemnat ca să nu credeți că-i furăciune. tot io l-am scris ș-acolo..

Invitat: Roxana Toma
Realizat în august 2007 de Cristian China-Birta

Roxana Toma este şeful secţiei Politic de la Antena 1. O fată foarte simpatică, foarte deschisă, ştie politică să îi ajungă două vieţi, dar când trebuie şi când vrea poate fi a dracului de dură. S-a îndrăgostit de Maramureş după o vizită într-o vară şi acum mai vrea să vină şi iarna la noi. Vorbeşte foarte frumos de Maramureş şi de maramureşeni. Poate mai frumos chiar decât o facem noi…

Scurtă prezentare cu ce faci şi pe unde lucrezi.
Sinceră să fiu fac bine. Nu mă plang. După 8 ani de politică la ziarul Libertatea m-am decis să fac o mişcare. Am făcut-o anul trecut la 1 septembrie. Am primit oferta de la Antena 1 pentru postul de şef la sectia Politic. Mi-a fost greu, dar am zis că e vremea să învăţ şi televiziune. 7 luni mi-a luat sa spun DA. Am spus si uite ca la 1 septembrie fac un an de cand sunt la Antena 1. Daca iti plac sau nu stirile de pe domeniul politic … in mare parte eu sunt vinovata. Tocmai cu 2 ani făcusem o pauză de un an. Pentru că a venit TUDOR. (fiul său, n.n.) Dacă am văzut cum e să fi mamă, am zis să văd cum e şi televiziunea.

Ce ştii despre Maramureş şi despre maramureşeni?
Îmi este ruşine, dar a venit vremea să recunosc. Ştiam Maramureşul din cărţi, de pe hartă şi de la prieteni. Anul trecut în august am decis să văd cu ochii mei locurile povestite de alţii. Prietena mea, Lavinia Şandru s-a gândit la mine şi m-a invitat o săptămână în Maramureş. Am stat la o pensiune în Baia Mare. A fost ceva de vis. Am umblat toată ziua. Când am revenit la Bucureşti îmi venea să plâng. Parcă fusesem în străinătate. Altă lume, alţi oameni. O lume caldă. Nu vreau să te impresionez, dar asta am simţit eu. De atunci, soţul meu a rămas cu o problemă: când mai mergem în Maramureş.

Ce maramureşeni ai cunoscut şi ce impresie ţi-au lăsat?
Normal, că odată ajunsă în Maramureş mi-am făcut prieteni. O bună prietenă, avocată…şi cu ea trebuie să vă mândriţi: Nelica Hotea. O minunăţie de fată. Nu-l pot uita pe Ionel. Om de afaceri.

Ce ţi-a plăcut cel mai mult în Maramureş?

Muzeul Satului…deşi trebuie îngrijit. Muzeul de la Sighet. M-a impresionat. Într-un cuvânt Maramureşul istoric. TOTUL.

Ce sfat ai vrea să dai autorităţilor Maramureşului pentru o mai bună promovare a zonei?
Că sunt stăpâni pe o zonă foarte frumoasă. Că Maramureşul pentru mine este o ţară străină. Că avem ceva care nu trebuie abandonat, ci îngrijit, întreţinut.

Cum văd cei din Bucureşti Maramureşul şi maramureşenii? Care sunt clişeele pe care le întâlneşti din acest punct de vedere?
Ceva de vis. Asta şi pentru faptul că am fost doar odată.

Cât de departe e Maramureşul de Bucureşti, din punct de vedere al interesului unui jurnalist. Altfel spus, este Maramureşul un subiect de presă şi dacă da din ce perspectivă?
Din punct de vedere jurnalistic nu este departe. Dacă şi jurnalistul ăsta ar avea mai mult timp liber, mai mult de 2 săptămâni concediu pe vară…ar fi foarte aproape. Maramureşul ar trebui să fie zilnic subiect de presă. Nu de scandal. Că oriunde în lumea asta sunt crime, accidente, furturi. Ci DOCUMENTAR. REPORTAJ. Din Maramureş le poţi spune foarte multe bucureştenilor, românilor în general. Maramureşul este istorie. Maramureşul are tradiţia vie. În Bucureşti nu există tradiţie şi nici la 70 de kilometri de Bucureşti, la Dor Mărunt, de unde am venit eu în Bucureşti în 1990. Sufăr pentru asta. Această fotografie este pentru mine emblemă. Când mi s-a spus ce semnifică, am rămas fără cuvinte.

Când treci pe la noi prin Maramureş?
Am fost vara în Maramureş, Acum vreau şi iarna. Deci… dacă primesc invitaţia de sărbători… puteţi conta pe mine.