Concurs pentru desenarea siglei maramureseni.ro
Ne-am gândit că aşa e cel mai bine să începem. Cu un concurs pentru sigla maramureseni.ro. Nu de alta dar ne-ar fi cam peste mână să alegem pe unul sau altul din prietenii noştri buni, care se pricep la design. Adică, mai pe şleau, am zis să nu începem să dăm apă la moară poveştilor cu “aha, v-a făcut sigla ăla, nu ai venit la mine, bine, te ţin eu minte…”
)
No bun. Gluma îi glumă, da’ nouă siglă chiar ne trebe pentru site. Aşa că lansăm astăzi oficial concursul pentru desenarea siglei maramureseni.ro.
Condiţiile concursului sunt foarte simple: oricine e maramureşean sau are legătură strânsă cu Maramureşul (aici criteriile vor fi subiective 100%, dar vor exista
) poate participa la concurs. Sigla desenată trebuie trimisă pe mailul cristi.china pe gmail cu o scurtă prezentare a celei/celui care o propune, atât prezentarea cât şi sigla urmând a fi publicate pe maramureseni.ro, la final intrând într-un sondaj la care vor vota cititorii. Sigla cea mai votată câştigă!
Termenul limită pentru trimiterea siglelor este 20 30 aprilie 2010 ora 24.00
Premiul: Un interviu în exclusivitate pe maramureseni.ro. Dar cred că mai apetisantă decât interviul este plăcerea de a face parte din acest proiect care debutează acum şi, de ce să nu o spunem pe aia dreaptă, de a-şi face fiecare din participanţi o reclamă de aia sănătoasă şi reciproc avantajoasă

