Maramures plai cu flori…

Eram in liceu in clasa a 11-a sau a 12-a. Faceam la ora de latina si mitologie greaca si romana. Dna Rogojan (va multumesc) incerca sa faca ora cat mai atractiva si ne spunea mereu cate o poveste. De data asta noi eram eroii povestii.

Aflasem deja de razboiul troian, de Paris si Elena, Ahile si Agamemnon, de Laocoon si fiii sai, si de Ulise, eroul grec condamnat sa bantuie marile vreme de 20 de ani pana sa ajunga acasa la rabdatoarea Penelopa si la fiul sau Telemah.  Gandul la casa lui din Ithaca, la sotie si fiu, l-a facut sa infrunte toate nenorocirile si sa continue drumul. Ithaca era casa lui, locul la care se gandea de fiecare data cand era in primejdie.

Aici interveneam noi. Casa lui Ulise era Ithaca. Ithaca era locul in care se simtea protejat, fericit. Fiecare dintre noi avem un loc in care ne place sa ne refugiem atunci cand trecem prin momente grele, cand ne simtim singuri si neajutorati. Si am fost atunci intrebati care e Ithaca noastra. Si acum ma framanta intrebarea.

Raspunsul meu de atunci a fost Barsana. Desi nascuta in Baia Mare, am avut norocul de a avea bunici la tara, in Barsana, sat vechi din Maramuresul istoric, loc in care am copilarit si a carui imagine mi-a ramas imprimata pe retina. Cand trec prin greutati imi amintesc cu drag si dor de Ithaca mea, de serile racoroase de iulie cand veneam cu bunicul de la fan, cand cerul parea mai aproape ca oricand, cand zumzaiau greierii si mirosul de iarba uscata invaluia dealurile si ne conducea spre casa. Simteam ca acolo era locul meu; ma simteam implinita si credeam ca viata va fi mereu ca o seara de vara, fara griji si plina de mici bucurii. Chiar daca viata nu e asa cum mi-o imaginam, Ithaca mea e inca acolo si ma pot intoarce oricand simt nevoia; incui usa pentru cateva clipe, stau cu bunicul la povesti, apoi merg cu sora mea in gradina, ne aruncam in fan si desenam cerul cu degetul. Si atunci parca iarasi totul devine simplu.

Va provoc la un joc. Care este Ithaca voastra?