Natanga (III)

De dimineata am scos naframa neagra cu puiti si flori mnieri si sacuietul patratos de lana de la naftalina. Am luat un sfetar negru, blugi trapezi si-n picioare o pereche de ghete din piele-ntoarsa rosii si cu franjuri ca ale indienilor.

Asa m-am dus la serviciul meu european. Si mergand fuga pe drum, ca io nu stiu mere mai catingan, mi-am dat seama cat de bine ma simt, cat de usoara si cat de…diferita. Ma detasasem atat de bine si de repede de restul grabitilor la munca, incat ma starnea rasul la veselie.

Credeam ca la servici n-a bagat nimeni de seama, asa ca pe la amiaz m-am decis sa le arat ce am. Dragii de ei, draguti -care sunt lasati de Dumnezeu sa fie asa: “Dar le vazusem de dimineata, sunt chiar frumoase…autentice”.

M-am muiat. Suedeza insa: “Today you are not normal!” zambind prieteneste. “Define normal” zic, si asta pentru ca mi-a placut mereu replica asta nu c-as fi o tipa intr-atat de spirituala…

Credeam ca ma vor intrista, ca vederea lor imi vor aduce aminte de casa, ca va trebui sa le dau jos asa cum am facut si  cu bietele poze. Nu mi-a adus aminte de nimic, mi-au dat pace sa fiu autentica.

Toata ziua am fost aproape de mine, am fost modesta, fara pretentii. Nu mi-a trebuit nimic, gandurile-mi iertau dusmanii, calea mi se parea fulg, tristetea moarta.

Nu stiu daca le voi purta in toata ziua si nici daca mi se va mai parea la fel. Dar azi mi-am pus naframa la grumaz in loc de esarfa de matase si-am indesat in sacuietul de lana cele de trebuinta din poseta de diva si-am fost mai aproape de adevar. Azi am fost…normala…

Codruta-Liliana Filip